De la companiile aeriene la producatorii de fructe, toate aspectele economiei europene au fost afectate de norul de cenusa vulcanica venit din Islanda.
Aproximativ 63.000 de zboruri au fost anulate, dupa eruptia de pe 14 aprilie a vulcanului Eyjafjallajokull, obligand aeroporturile din Dublin pana in Moscova sa se inchida.
De altfel, oficialii spanioli, tara care detine presedintia Uniunii Europene, vor convoca o conferinta video cu ministrii de Transporturi, pentru a discuta despre planuri de urgenta.
Din cauza norului, companiile aeriene pierd in jur de 200 de milioane de dolari pe zi, potrivit unei estimari IATA (Asociatia Internationala a Transportatorilor Aerieni).
In Romania, de exemplu, Tarom pierde 1,1 milioane de euro pe zi, fiind afectati 15.600 de pasageri de vineri pana luni in ora 12:00, potrivit oficialilor companiei. In total, industria aeronautica din Romania ar putea avea pierderi de 20 de milioane de euro in cele trei zile in care traficul a fost suspendat.
Potrivit Agerpres, Aeroportul Otopeni, cel mai mare din tara, a avut pierderi de 400.000 de euro, acestea ridicandu-se la sapte milioane de euro la nivel national. De asemenea, luand in calcul cota de piata a Tarom, si celelalte companii aeriene care opereaza pe piata romaneasca ar putea avea pierderi estimate la sapte milioane de euro, doar in weekend.
Operatorii aerieni, printre care se numara Lufthansa si cel mai mare grup de profil din Europa, Air France - KLM, vor cere deschiderea spatiului aerian, avand in vedere ca, in timpul weekend-ului, au efectuat peste o duzina de zboruri fara pasageri, care au decurs fara incidente.
Oficialii companiei Lufthansa, care pierde 25 de milioane de euro pe zi, au declarat ca este "scandalos" ca a fost inchis spatiul aerian doar pe baza unor imagini de satelit, fara a se face zboruri-test, relateaza Financial Times.
De asemenea, Emirates, din Dubai, pierde in jur de 10 milioane de dolari pe zi, in mare parte din cauza faptului ca plateste pentru cazarea si mesele celor aproximativ 6.000 de pasageri care au ramas blocati.
"Daca aceasta intrerupere continua, nu va mai ramane nici o companie aeriana in Europa in afara de Aeroflot", a declarat Vladimir Putin, premierul Rusiei, care este mai putin afectata de nor.
Care sunt pagubele?
Duminica au fost efectuate doar 4.000 din cele 24.000 de zboruri planificate in Europa, potrivit Eurocontrol, agentia de siguranta aeriana.
"Cu 313 aeroporturi paralizate in acest moment, impactul este, deja, mai grav decat la 11 septmebrie", a declarat Olivier Jankovec, director general al asociatiei aeroporturilor, ACI Europe, citat de Bloomberg. "Peste 6,8 milioane de pasageri au fost afectati pana acum, iar aeroporturile europene au pierdut 136 de milioane de euro. Desi siguranta ramane prioritatea incontestabila, trebuie luata in considerare si modificarea restrictiilor", a adaugat acesta.
Ministrul german al Transporturilor, Peter Ramsauer, a declarat ca, probabil, restrictiile vor fi mentinute si "in zilele urmatoare", iar ministrul Mediului din Franta, Jean-Louis Borloo, a spus ca nu se asteapta la o deschidere totala a spatiului aerian "de pe o zi pe alta".
Pe langa pierderile suferite de companiile aeriene in sine, trebuie luate in considerare si pierderile inregistrate de companiile producatoare, a caror distributie a fost grav afectata. In prezent, aproximativ 40 la suta din totalul produselor, dupa valoare, sunt transportate pe cale aeriana, desi, ca volum, se face pe apa sau terestru.
Deocamdata, economistii nu si-au schimbat estimarile pentru cresterea economica din Europa, sperand intr-o reluare a traficului normal in aceasta saptamana. Insa, avand in vedere ca geologii nu au cum sa prevada evolutia situatiei vulcanului din Islanda, in cel mai rau caz, norii de cenusa ar putea afecta traficul aerian din Europa pentru cateva luni, ceea ce ar duce la o scadere economica de 1 - 2 procente. Luand in considerare faptul ca, si asa, cresterea economica europeana era estimata la numai 1 - 1,5 la suta in 2010, este posibil sa avem o stagnare economica, daca nu chiar o noua cadere in recesiune, potrivit analistilor de la Reuters.
Turismul si calatoriile reprezinta aproximativ cinci la suta din PIB-ul mondial, adica in jur de 3 trilioane de dolari, Europa reprezintand o treime, cea mai mare parte realizata in lunile de vara. In cazul unei inchideri prelungite, analistii estimeaza pierderi de 5 - 10 miliarde e dolari pe saptamana.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu